„O oră de liniște”, premieră la Bistrița. Două reprezentații la Palatul Culturii

Bistrițenii sunt invitați la teatru pe 15 și 16 octombrie. Comedia „O oră de liniște”, de Florian Zeller, va avea premiera la Palatul Culturii, de la ora 19:00.

Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița aduce în fața publicului o nouă producție teatrală. Spectacolul „O oră de liniște”, o comedie scrisă de dramaturgul francez Florian Zeller, va fi prezentat în premieră la Bistrița în două seri consecutive, 15 și 16 octombrie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Culturii.

Spectacolul este regizat de Răzvan Oprea, iar scenografia poartă semnătura Simonei Marcu.

Din distribuție fac parte Dorin C. Zachei, Andra Iulia Stoicescu, Doru Cătănescu, Crina Andriucă, Pavel Bârsan, Shahbazimoghadam Mohammad Jawad și Cătălin Gheorghițoiu.

„O oră de liniște” propune publicului o comedie construită în jurul unei dorințe aparent foarte simple: puțină liniște. Numai că lucrurile se complică, iar încercarea de a obține acel moment de calm declanșează o succesiune de situații neașteptate și savuroase.

Cele două reprezentații sunt programate joi, 15 octombrie, și vineri, 16 octombrie, de la ora 19:00, la Palatul Culturii din Bistrița.

Prețul unui bilet este de 50 de lei, biletele fiind disponibile prin iabilet.ro.

Spectacolul este o producție a Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistrița.

Email: studio@bistritafmradio.ro | Adresa: Compozitorilor 42 Bistrița