Se reabilitează Castelul Teleki din Comlod! Lucrările încep în această primăvară
Castelul Teleki din Comlod, una dintre cele mai valoroase reședințe nobiliare din județ, intră într-un amplu proces de restaurare. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 19 februarie, iar investiția, finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, se ridică la 51 de milioane de lei.
O reședință istorică la un pas de colaps
Construit în 1756, castelul se află într-o stare avansată de degradare. Deși în 2020 au fost efectuate lucrări de punere în siguranță, lipsa întreținerii și infiltrațiile constante au transformat clădirea într-o „semi-ruină”. Bolțile și planșeele sunt în pragul colapsului, iar terasa exterioară a fost acaparată de vegetație.
Conform proiectului de restaurare, tencuielile vor fi refăcute, se va construi o scară interioară, iar accesibilitatea va fi îmbunătățită printr-o platformă elevatoare. Terasa va fi restaurată conform modelului original, iar elementele artistice – blazoane, socluri din piatră și ancadramentele ferestrelor și ușilor – vor fi păstrate.
Curtea castelului – transformată într-un spațiu pentru evenimente
Curtea castelului va fi reamenajată pentru a găzdui evenimente în aer liber. Se vor planta arbori și arbuști, iar o clădire semi-îngropată va funcționa ca spațiu gospodăresc și de depozitare. De asemenea, vor fi construite pavilioane acoperite, iar vizitatorii vor avea la dispoziție parcări pentru biciclete și motociclete.
Reabilitarea castelului Teleki din Comlod marchează un pas important în conservarea patrimoniului județului și în transformarea acestuia într-un punct de atracție turistică și culturală.
Sursa: bistriteanul.ro