Articol de lectură
Soacra, duhul și strănutul
În “Expediția celor zece mii”, mercenarii greci , în urma unor înfrângeri dureroase în Persia, nu știau ce să facă: să continue eroic lupta sau să se salveze prin fugă. Xenofon, care în anul 401 î.e.n preia conducerea grupului de mercenari, propunea retragerea spre casă.
Mulți îl vedeau laș și protestau, până când un soldat strănută chiar în timpul discursului după care toți mercenarii au înțeles că soarta este dată de divinitate și trebuie să se supună categoric: mergem acasă.
Superstițiile strănutului sunt printre cele mai numeroase. La polonezi te vorbește soacra de rău, la asiatici cineva se îndrăgostește de tine, la europeni prin strănut se pierde o parte din duh, rămâi sărac tot anul dacă strănuți în noaptea de revelion, nu te măriți dacă strănuți dezbrăcată și tot așa. La noi e mai de bine – înseamnă că faci chef.
Repet, superstițiile strănutului sunt atât de numeroase că poți scrie un mic tratat doar despre impactul superstiției strănutului în mentalul colectiv creștin. Însuși papa Grigore I cel Mare a recomandat un “Doamne ajută” după un strănut, pentru a asigura că nu se pierde duh prin văzduh.
Totuși cea mai de seamă este superstiția cu soacra. Se poate proba oricând. Nu trebuie decât să strănuți și să-ți suni soacra. Vei constata că într-adevăr, cu mare plăcere, soacra tocmai te colora palid în fața câtorva neamuri. Rare sunt excepțiile, printre care mă număr, în care Soacra te vorbește numai de bine. Presupun că asta ține de abilitatea de a ști să dai cu săru-mâna când trebuie sau chiar să fii dulce și simpatic, cum sunt eu.
Mă întorc la Xenofon. Omul ține un discurs controversat. Mercenarii erau împărțiți. Avea nevoie de un artificiu care să unească convingerile grupului. O superstiție vine bine în astfel de momente. Ai un “strănutaș” lângă tine care, la o simplă privire îți aruncă-n aer un strănut convingător. Strănutul confirma aprobarea zeilor, a divinității. Ca lider nu ai nevoie decât de un “strănutaș” la comandă. Restul e floare la ureche.
La drept vorbind, toți suntem “strănutașii” cuiva. Strănutăm la comandă atunci când este nevoie și avem un interes real. Fie că o facem amator sau profesionist, strănutăm sau ne lăsăm duși de strănutul altuia.
Într-adevăr strănutul profesionist la comandă este cel mai mizerabil. Pentru că noi, oamenii, suntem superstițioși și credem. Ne temem. Iar presa, spre exemplu, care strănută la comandă reușind să creeze o opinie publică în favoarea celui mai bun plătitor, companiile private care strănută la ordin doar pentru a proteja unele interese egoiste, bisericile care strănută în interesul lobbyiștilor uitând de omul necăjit, toate astea sunt strănuturi manipulatoare.
Rezultatul este deja vizibil și la mâna oricui. Oamenii au început să-și producă propriile măști de protecție. Pentru că o adevărată pandemie de strănuturi bine plătite ne obligă să folosim masca. Ne protejăm asumând riscul de a nu ne mai recunoaște între noi și ne ascundem de teama de a nu fi infectați de zei.
Așa că… dintre toate, rămân tot cu al nostru. Dacă strănuți, cheamă-mă la un chef. Că nu-i făptură mai frumoasă pe pământul ăsta ca românul vesel.
Săru-mâna!