Astăzi, aici, în inima Bistriței, celebrăm cea mai importantă zi din istoria noastră – Ziua Națională a României. Este ziua în care ne amintim de curajul și de sacrificiile celor care au scris Marea Unire din 1918.
Marea Unire a fost împlinirea visului de veacuri al strămoșilor noștri de a trăi uniți într-o singură țară, clădită pe libertate și demnitate. Acest moment de solidaritate și curaj ne amintește că unitatea este puterea noastră, iar nimeni NU are dreptul să ne dezbine. Să cinstim moștenirea lor păstrând România unită și demnă!
În acest loc binecuvântat de istorie și tradiție, ne privim unii pe alții NU ca pe niște indivizi separați, ci ca pe o comunitate unită, cu rădăcini adânci și cu privirea îndreptată spre viitor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie să ne reamintim că puterea noastră stă în unitate. Așa cum strămoșii noștri au găsit puterea să stea uniți pentru idealurile lor, așa trebuie să fim și noi, indiferent de provocările vremurilor moderne.
Numai împreună putem construi un oraș care să ne facă mândri, o Românie mai puternică și mai unită.
Astăzi, pe lângă bucuria festivităților, vă îndemn să privim în suflet și să ne întrebăm: Cum putem fi mai buni, mai solidari, mai implicați? Să alegem să facem binele pentru noi și pentru cei de lângă noi.
Închei cu un gând simplu: România este acasă, iar Bistrița este inima noastră. Să o iubim, să o respectăm și să o construim împreună.
La mulți ani, România!
La mulți ani, Bistrița!
La mulți ani, dragi bistrițeni!