Metalu Bistrița nu este o echipă inexistentă, nu este o echipă care a murit deodată cu handbalul masculin bistrițean. Nu este o echipă care nu mai are speranță. În sufletele celor care s-au întâlnit astăzi, 4 octombrie 2024, Metalu Bistrița a strălucit, iar meciul s-a jucat cu casa închisă.
Colegi, prieteni, adevărați camarazi – ei sunt cei care au scris istorie în handbalul național și cel local. Numele lor au fost amintite într-un cadru restrâns, intim, ferit de mâna politicului sau cea a senzaționalului, într-o zi ploioasă de toamnă: Ioan Sabău, Teodor Irimieș, Iuliu Lupui, Dan Marin, Vasile Avram, Ioan Țetcu, Macedon Țărmure, Sorin Șinar, Sorin Giurgiucă, Dumitru Furdui, Liviu Bălan, Ioan Istrate, Alexandru Uiuiu (portar), Gheorghe Mureșan, Martin Lochner, Doru Șut, Doru Șfagău și Ion Aldica. Antrenori: Ioan Palko (principal) și Petre Suciu.
Unii dintre colegii lor nu mai sunt astăzi, au plecat mai repede să facă cross-uri și schimbări de direcție într-o lume a fantasticului, dar au fost amintiți.
40 de ani au trecut de când toți, tineri și vioi, umpleau Sala Polivalentă din Bistrița. Oamenii stăteau pe scări, în picioare, oriunde încăpea un ac de-nfipt în vârf. Explodau la rezultatele senzaționale, de amintit egalul cu Minaur Baia Mare care era campioană și ducea steagul sus în cupele europene sau când în sala de la Bistrița veneau echipe precum Steaua, Dinamo, Oradea sau Constanța.
Astăzi n-a mai fost despre competiție, a fost despre prietenie, despre un sentiment care te încearcă atât de frumos încât lași uitării trecutul în care te luptai inclusiv cu un coleg de echipă să prinzi minute în teren sau când existau dispute din cauza fetelor care, cu multă grijă, îi vrăjeau pe vânjoșii sportivi ai Metalului.
Din palmaresul echipei
Structura primei divizii din anii 80 era diferită față de cea de acum. Pare chiar mai complicată!
După un sezon în cea de-a doua divizie, Metalu Bistrița a promovat în primul eșantion handbalistic pe 1 septembrie 1985.
Ediția 1985-1986 a primului eșalon masculin a avut la start 12 echipe. Sistemul a fost unul complicat, cu un prim tur desfășurat în doar 3 săptămâni, când echipa bistrițeană a susținut 11 meciuri. Cele 12 echipe ale primei divizii au jucat fiecare cu fiecare în 4 turnee de sală, programate în localități neutre, care nu au avut echipe de primă divizie.
În urma meciurilor, 6 echipe au format prima grupă valorică și ultimele 6 cea de-a doua grupă valorică.
Metalu Bistrița nu s-a încadrat în primele șase unde poate că ar fi încurcat prea mult, cu Dinamo, Steaua, Poli Timișoara, Constructorul Oradea și Știința Bacău. Echipa bistrițeană a jucat un soi de play-out cu Independența Carpați Mârșa, Dinamo Brașov, Constructorul Arad, Uniersitatea Craiova și Relonul Săvinești. S-au jucat meciuri tur retur, în urma cărora Dinamo a ieșit campioană, iar Constructorul Arad și Relonul Săvinești au retrogradat.
A reușit să facă un meci istoric cu Minaur Baia Mare, echipă ce la acea vreme domina handbalul național și internațional. Echipa era una puternică, iar atunci când s-a rupt și ea, a dat mai departe stânci pe care să fie clădite alte echipe care au dăinuit în prima ligă sau, pentru cei mai fericiți, handbaliștii Minaurului au plecat în străinătate, cu precădere în Germania și Franța – țări care au acum un handbal calitativ. Metalu n-a reușit atunci s-o învingă pe Baia Mare, dar a făcut un scor egal, 17-17. Buturile au fost atunci închise de “Ionel” Uiuiu, adică de Alexandru Uiuiu, care după o carieră de sportiv, scriitor, om implicat în managamentul unor instituții de cultură și, totodată, filosoful echipei, realizează emisiunea Academia Gustului la Bistrița FM. Gurile rele spun că din cauza acestui egal, Bistrița a retrogradat – orgoliile erau mari chiar și în ‘80.
Cu asta am rămas eu după această azi: “Ce contează acum e că suntem împreună”
Vremea a trecut, sufletele au rămas tinere, însă foștii mari sportivi se resimt după 15-20 de ani de performanță. Genunchii sau șoldurile le pun probleme, mâinile mari și butucănoase s-au încrețit. Însă ei se simt tineri și nesperat de fericiți pentru că acum au familii, copii și pot să-și spună unul altuia ceea ce, la 20 de ani, nici măcar nu proiectau.
În amintirea celui care a fost pomenit astăzi de sute de ori
Și-a dedicat viața sportului și a creat cel mai frumos fenomen sportiv de la acea vreme, în paralel cu echipa Gloriei de la fotbal: Ioan Palko.
Născut pe 6 ianuarie 1947 într-o familie din Șieu, a jucat inter stânga la Cluj și Baia Mare, fiind golgeterul Diviziei A în 1976. A antrenat la Unio Satu Mare iar în 1983 a venit la Metalul Bistrița, promovând în B în 1984 și în A în 1985. În 1988 pleacă de la Bistrița și îl regăsim în 1994-1996 la U Cluj în prima ligă. După 3 ani, a trecut granița pentru a continua handbalul de calitate în Ungaria la Miszkolz și Kisvarda, se stabilește la Baia Mare unde antrenează echipa din liga a doua și la centrul de copii și juniori.
Raul Peterlin